
Îngrijirile paliative oferite de Hospices of Hope Moldova sunt dedicate copiilor ...
În următorii 3 ani, scopul Hospices of Hope Moldova este de a construi Primul ...
Până în prezent, datorită suportului din partea susținătorilor, donatorilor, sponsorilor, partenerilor ...
Monitorizarea stării de sănătate și evaluarea periodică a pacientului Administrarea...
O viață fără durere până la ultima clipă este un drept fundamental al fiecărui om.
Nimeni nu ar trebui să fie lăsat singur în cele mai grele momente ale vieții.
Ajută-ne să construim un spital al speranței
Ultimele Noutăți
Hospices of Hope Moldova si Ambasada Britanica la Chișinău organizeaza tradiționala cina de caritate de Crăciun - Charity Winter Dinner, ce va avea loc pe data de 2 decembrie, ora 17.00 la restaurantul LU Gallery, str. E. Doga 2a. La cină va participa și dl Graham Perolls, Fondatorul Hospices of Hope din Marea Britanie și Președinte al Consiliului de Administrație Hospice Casa Speranței, România și BelHospice, Serbia. De asemenea, dl Graham Perolls deține două titluri onorifice CMG și OBE, acordate de Casa Regală a Marii Britanii pentru contribuția importantă în domeniul dezvoltării asistenței paliative la nivel internațional. Hospices of Hope Moldova depune un efort continuu pentru a și extinde în continuare serviciile gratuite de îngrijire paliativă și are ambiția de a deschide următorul Centru de zi în orașul Chișinău.
Astfel, Charity Winter Dinner din acest an, are drept scop reunirea eforturilor pentru consolidarea și dezvoltarea continuă a serviciilor de îngrijire paliativă din Republica Moldova. În cadrul acestui eveniment va fi lansată campania de colectare de fonduri pentru deschiderea Centrului de zi de acordare a îngrijirilor paliative în capitală țării, or. Chișinău. Conform obiectivelor stabilite, Centrul de zi în orașul Chișinău își va lansa activitatea în luna mai 2023, ușile căruia vor fi deschise inclusiv pentru refugiați din Ucraina.
Programul evenimentului va include recepția formală si un program muzical cu colinde de Crăciun oferit de Moldova National Youth Orchestra. Evenimentul va fi condus de dl Cristian Perepeliuc, actor al Teatrului Geneza Art.
Costul de intrare de 2000 MDL per persoana reprezinta o donație pentru Rețeaua Națională Hospices of Hope Moldova. Participarea la eveniment se face prin înregistrarea la Formular de aplicare - din dreapta acestui articol.
Detalii la

Pe data de 5 noiembrie 2022 în Chișinău a avut loc acțiunea caritabilă HAI PE ROLE, unde au participat toți cei pasionați de role, alături de prieteni și familie. Împreună au traversat pe role centrul orașului Chișinău spre viaduc și înapoi spre Piața Marii adunări Naționale, fiind asigurată securitatea de Inspectoratul Național de Patrulare din Republica Moldova.
La eveniment s-a înregistrat orice doritor care a avut nevoie doar de o pereche de role, trotinetă, skateboard sau longboard. Cei circa 30 de participanți au fost de diferite vârste sau profesii, iar dupa cei 10 km de mers pe role și trotinete, echipa Hospices i-a întâmpinat cu brioșe de casă și un ceai.
Invitatul special al acestei acțiuni a fost ambasadorul britanic la Chișinău, Steven Fisher, care a venit alături de familia sa, toți pe role.
Această acțiune are drept scop de a susține bolnavii paliativi în stadiu terminal de boală ce sunt parte la rețeaua națională a Hospices of Hope Moldova, precum și sensibilizarea opiniei publice despre importanța susținerii pacienților în necesitate de îngrijiri paliative.
Toți banii adunați din vânzarea biletelor vor fi donați în fondul Hospices of Hope Moldova și utilizați pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire paliativă din Republica Moldova.

Pe 1 noiembrie, la Chișinău a avut loc premiera vernisajului de tablouri realizate de comunitatea artiștilor plastici de artă modernă InSpirArt, dedicat unuia dintre cele mai vechi semne care alcătuiau prima scriere din lume - SPIRALA.
Vernisajul a avut la bază un scop caritabil, și anume a fost anunțată donația a patru picturi organizației Hospice of Hope Moldova. Ulterior, aceste picturi vor participa la o licitație tematică, iar banii acumulați din vânzarea lucrărilor vor merge pentru îngrijirea bolnavilor în fază terminală de boală ce sunt parte a rețele naționale de îngrijiri paliative Hospices of Hope Moldova.
Patru artiști plastici din Republica Moldova aduc, în exclusivitate, din 1-6 noiembrie 2022, la Artcor, în fața publicului larg, unul din cele câteva semne sacre care alcătuiau prima scriere din lume, SPIRALA. Aceasta va fi redată de către pictorii moderni în 24 de tablouri realizate, în special, pentru eveniment. Iubitorii de artă au șansa unei călătorii în lumea simbolurilor vechi, de mii de ani, și adaptate de către pictori în lucrările lor, într-un stil modern. Nu ratați cea mai impresionantă expoziție plastică a simbolului străvechi al Universului văzut prin ochii artiștilor Cristina Balan, Iurii Palcov, Olesea Muntean, Iuliana Kilchevschi și producătorul de arte Maxim Dovbysh. Expoziția va avea loc în Moldova, România și Spania.
PROGRAM
Marți, 1 Noiembrie, 17:00. Pre-deschiderea expoziției: Eveniment de caritate în parteneriat cu Fundația de caritate Hospices of Hope Moldova. În cadrul evenimentului, va avea loc prezentarea ghidată a expozitiei, donație de lucrări de artă fundației, degustare de vin. Invitat special: Iurie Matei, artist emerit al poporului.
Intrarea la eveniment se face în baza unei donații de 100 mdl destinată Rețelei Naționale de Îngrijiri Paliative din Moldova ”Hospices of Hope Moldova”. Accesul se face în baza înscrierii prelabile la adresa

Miercuri, 2 Noiembrie, ora 18:00. Vernisaj si degustare de vin. Partener: Basavin Winery. Acces public.
Joi, 3 Noiembrie, ora 18:00. Prezentare ghidată a expoziției. Vineri, Sâmbăta, 4-5 Noiembrie. Accesul va fi limitat pe motiv că Artcor va găzdui alte evenimente. Duminică, 6 Noiembrie, ora 18:00. Închiderea expoziției.
-------------------------------------------
InSpirArt Facebook: @inspirart_moldova Instagram: @inspirart_moldova
Pe data de 5 noiembrie 2022 în Chișinău va avea loc acțiunea caritabilă HAI PE ROLE, unde sunt așteptați toți cei pasionați de role, alături de prieteni și familie. Împreună vom traversa pe role centrul orașului Chișinău spre viaduc și înapoi spre Centrul de Tineret Artico.
Orice doritor poate participa la acest eveniment și va avea nevoie doar de o pereche de role, trotinetă, skateboard sau longboard. Copiii minori pot participa cu acordul sau sub supravegherea unui tutore.
Această acțiune are drept scop de a susține bolnavii paliativi în stadiu terminal de boală ce sunt parte la rețeaua națională a Hospices of Hope Moldova, precum și sensibilizarea opiniei publice despre importanța susținerii bolnavilor în necesitate de îngrijiri paliative.
Înregistrarea pentru participare o puteți face aici, prețul tichetului este 250 MDL sau puteți face donația direct la eveniment în boxa de colectare fonduri.
Toți banii adunați din vânzarea biletelor vor fi donați în fondul Hospices of Hope Moldova.
Itinerar: Pornire Centrul de Tineret Artico, înspre MALLdova, traversarea viaduc-ului pe Bvd Dacia, retur la strada Trandafirilor înapoi spre PMAN, la punctul de start/finish.
Pentru alte detalii rugăm să ne contactați pe 
Pagina 4 din 11
Istoriile pacienților
© Hospices of Hope Moldova 2027 • Tel. (+373) 0612 20 200 • Termeni și Condiții • Politica de Confidențialitate • Created by TMG Services